Siem Reap – aniversare ani printre temple

În Cambodia am venit în mod special pentru templele construite, să vedem natura care se dezlănțuie și se îmbina cu structurile de piatra, copaci în viața de sute de ani ale caror trunchi nici că ar putea fi cuprins într-o imbratisare.

S-a întamplat ca în ziua care am fost acolo a fost și ziua în care am împlinit 25 de ani. Poate unii la 25 de ani preferă o petrecere mare, însă eu m-am bucurat că pot face ceea ce îmi place mai mult: să călatoresc.

Wiki spune (ca doar nu le știu eu pe toate):

Angkor Wat este un templu hindus din regiunea Angkor din Cambodgia. A fost construit la începutul secolului al XII-lea pentru un rege local și reprezintă un model de arhitectură khmeră de cel mai înalt nivel. Este cel mai bine păstrat loc arheologic, de la înfințarea sa acesta este cel mai important centru religios, prima dată hindus, dedicat zeului Vishnu, iar apoi budist. Este cel mai mare complex monumental religios din lumea actuală. El a devenit un simbol al Cambodgiei, care apare pe steagul său național, și este prima atracție a țării pentru vizitatori. Angkor Wat combină două planuri de bază ale arhitecturii templului Khmer: muntele templului și mai tarziu templul, bazat pe arhitectura specifică din Sudul Indiei hinduse. De asemenea acest templu a fost construit să reprezinte Muntele Meru, lăcașul zeităților hinduse.

Templele și turnurile care se întind pe o distanță de 402 km pătrați, unele stând pe o baza de nisip a cărui stabilitate depinde de apa subterană care se ridică și scade în functie de anotimp.

Datorită degradării avansate şi turismului realizat în mod haotic, începând cu 1992 întregul Angkor Wat a fost pus sub protecția UNESCO, fiind considerat parte a moştenirii mondiale (World Heritage). Acest statut a permis o mai bună conservare a arealului şi o limitare a numărului de oameni ce vin aici în fiecare an.

Ca să ajungem la temple a trebuit sa ne trezim de dimineata, mai exact pe la 4. Până și pentru mine, care sunt o persoană matinală a fost relativ greu să deschid ochi și chiar să reactionez la cele 3 alarme, așa că vă puteți imagina ca Sergiu era ‘încântat’ de-a binelea.

Trezirea la ora 4:00. La 4:20 ne astepta tuk-tuk ul ca sa mergem să luam bilete. Acolo deschide la ora 5. Asa ca numai bine am ajuns și ne am pus la coada. Da, deja era coada la ora 5 dimineața. Ne spunea și soferul că dacă am fi venit mai tarziu ar fi fost coada și mai lungă.

Permisele de vizita sunt de 1 zi, 3 zile sau 7 zile. Dar eu cred ca 1 zi este îndeajuns. Pentru pasionati poate e nevoie de 3 zile însa 7 zile mi se pare mult prea mult.

Tips and tricks: daca ajungeti acolo, aveți grijă să stați la coada care trebuie pentru că sunt ghișee diferite pentru fiecare tip de permis. Erau panouri care spunea asta în engleza, dar cine a deschis ochii destul de mari încat să vadă panourile?
Noi ne-am pus fericiți la o coada cu doar câteva persoane în față, am aflat mai apoi că era pentru cei care iau abonamanet de 7 zile, iar noi vroiam doar pentru o zi. Au fost și cazuri în care era invers. Pentru permis ti se face și poză.

Cu biletele luate și poza facută ne-am pornit la drum că să ajungem acolo unde începea expediția pentru temple. Aceiași lanterna de pe Fransipan ne-a ghidat drumul și de data asta (concluzie: o lanterna este foarte utilă în Asia).

Citisem pe net despre diverse locuri de unde să vezi rasaritul mai spectaculos și în locuri mai retrase însa era intuneric beznă cand am ajuns. Nu aveam nicio șansă să reușim să ne orientam în spațiu. Așa că ne-am luat și noi dupa mulțime (ca și cum mulțimea ar ști unde merge).

Turiști din toată lumea așteptau ca soarele să răsară din spatele templului. Se lumina de ziua, însa soarele nici că mai aparea din spatele templelor. Ne-am plictisit de așteptat și de facut poze la același unghi așa că am zis că mai bine vedem noi soarele de pe un turn sau templu. Și așa a și fost.

Cred că orice loc de acolo îți poate asigura o vedere bună către un răsărit portocaliu.

Ne-am apucat de explorat și ne am bucurat că am fost inspirați să pornim în ‘cercertare’ înainte ca toți să facă asta, oricum deja se simțea aglomerația.

Am luat-o pe rând la vizitat templele, o să povestesc pe scurt despre ele și care ne-au plăcut nouă cel mai mult.

Angor Wat Central – cel mai mare monument de cult din lume. Este un dreptunghi cam de 1,5 – 2 km pătrați (200 de hectare). Mareț. Asta e impresia cu care am rămas. Construcții și sculpturi migăloase în piatră. Dreptunghiul este înconjurat de un rezervor de apă care trece prin o serie de terase până la turnul central. Acest aranjament reprezentă ideea templului munte, făcând referință către Muntele Meru, casa zeilor în Hinduism.

După ce am așteptat răsăritul cam o ora, am explorat templul cam 2 ore. Tot cred ca am ratat câte ceva.

Acesta este și cel mai spectaculos și renumit templu din zonă, însă aici se găsesc zeci de temple care merită văzute. Angkor a fost capitala marelui imperiu Khmer și fiecare rege a lăsat în urmă o construcție măreață. Orașul a fost construit în apropierea lacului Tonle Sap, într-un loc foarte fertil. Am pus mai jos harta Angkor să vă faceți o idee.

The Bayon: Acest templu se diferențiază de celelalte prin multitudinea de statui zâmbitoare. Templul are 216 fețe sculptate reprezentând combinații de scene mitologice, istorce și mondene.

Ta Prohm: Localnicii se laudă ca Indiana Jones și Tomb Raider au fost filmate aici. Templul este în aceiași stare ca atunci când fost găsit și a fost lăsat să fie cucerit de natură. Copacii și rădacinile acestora cresc din orice unghi și intimidează construcția din piatră din care este făcut.

Bakong – este templul care simbolizează muntele Meru. Cu scari mari și abrupte, se crede că a fost templul care a inspirat celalte temple constuite în Angor Wat. Are o înalțime de 13 metri și e înconjurat de un perete de piatră înalt. Are formă de piramidă și are 5 terase care crează nivele diferite de arhitectură.

Elephant Terrace: Terasa Elefanților are o lungime de 350 de metri și a fost folosita de regele Jayavarman VII să își vadă armata întorcandu-se victorioasă. Acest loc a fost folosit mai târziu și pentru ceremonii publice sau religioase.

Baphuon PyramidAcest templu este unul dintre cele mai linistite temple. Atmosfera e plăcută și serenă. Oferă o vedere mai clară asupra arhitecturii impresionante cambodgiene.

Banteay KdeiUltima oprire și templul care ne-a placut nouă cel mai mult a fost la Banteay Kdei. Este cel mai mare templu după Angor Wat. Acest templu a fost cumva asul din maneca al ghidului. Noi nu ne-am așteptat să ne spună că expediția s-a teriminat la ora 13:00 și el nu se astepta ca noi să spunem că nu suntem obosiți, așa că a decis să scoata asul din mânecă și să ne ducă la acest templu. Ne-a luat o ora să îl vizităm.

Un tunel lung pe interior cu locuri unde se simțea mirosul de bețisoare parfumate; împletite cu locuri unde lumina soarelui bătea doar printr-o gaură de tavan, iar pe exterior crengi de copaci care se împleteau cu piatra templului. La final, cireașa de pe tort: un lac artificial cu apă liniștită.

Pe partea de est, este lacul Baray Srah Srang. Acest este un lac artificial 700m x 350m și încă parțial umplut cu apă. Srah Srang a fost construit în secolul al X-lea de către Rajendravarman II. După construirea lui Banteay Kdei, Jayavarman al VII-lea a decorat acest lucru cu pași de piatră și sculpturi de garuda (leii de gardă) și naga (șarpele mitologic cu mai multe capete). Jayavarman al VII-lea a folosit-o mai mult ca “stațiune regală sfântă”. Astăzi, fermierii de orez din imediata vecinătate folosesc apa pentru a iriga câmpurile de orez.

Tot acolo, pe de o parte și de alta a aleii care duce către lac, ai ‘galerii’ în aer liber cu tablori pictate migalos ori de profesori de arta ori de stundeții lor. Bineînteles că nu ne-am putut abține și am mai cumparat un tablou. De data asta mai mic, ca sa nu avem o grija în plus.

Khmer paintings

Nuci de cocos puse la gheață ca să le bei reci găsești tot acolo.Toalete găsești în afara templelor în general. Magneți, vederi, brățări găsești la copiii care nu te lasă până nu cumperi; bine is și mai ieftine decât în centru. Nu sunt agasanți; chiar daca insistau destul de mult nu m-am simtit obligată să cumpar neaparat. Dar am cumparat oricum câtiva magneți la 1 euro bucata și niste brațari tot la 1 euro câteva bucăți.

Fresh coconut

Se găsesc gustari pe acolo, nu trebuie să vă faceți griji pentru mâncare și chiar e la același preț ca în centru. Deci proviziile pentru mancare nu sunt necesare.

Pentru mine a fost o zi în care am vazut un rasarit perfect, multe locuri noi. O zi memorabilă. Mesajele și urările de la cei dragi au făcut să îi simt aproape indiferent de distanță.

Și surprizele abia începeau să vină. Când am ajuns înapoi la hotel personalul i-a fost complice soțului și m-au asteptat cu un buchet de trandafiri roșii iar mai apoi au venit și cu un tortulet din partea lor.

Happy birthday

Seara am luat cina la un local cu mâncarea lor tradițional cambodgiana dar făcută în stil vegan. Locul se numeste Haven iar acolo este loc de practica pentru personal (bucatari, ospatari, etc.) Organizarea este foarte bine pusă la punct iar locul arată impecabil. Prețurile erau ceva mai mari decât în centru însă nimic de speriat.

Cum ziceam și în articolul anterior, Cambodgia este o destinație care merită vizitată și explorată dintr-un colț într-altul. Prețurile acesibile și varietatea lucruilor de văzut fac o destinație care trebuie sa nu fie ratată daca ajungeti în Asia de SE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *