Fjallraven Classic – cursa de 110 kilometri

Despre ce a fost Fjallraven Classic, cursa de hiking de 110 km? Despre descoperirea unor noi obiective outdoor, testarea limitelor si bineinteles descoperirea naturei din nordul Suediei. A fost prima data cand am petrecut nopti intr-un cort si nu am avut semnal la telefon pentru 3 zile.

Startul s-a dat pentru noi duminica pe 19 august la ora 9:00 dimineata. Au fost diverse grupe care au avut starturi diferite. Noi am fost grupa 7 din 8, deci am inceput destul de tarziu.
Dupa ploaia de dimineata de la ora 6 de la punctul de check-in, la ora 9 si-a facut aparitia soarele, asa ca, pana la urma am avut un start insorit.

Peisajele incepeau sa fie superbe, lacuri, munti si incepea sa fie si mai fumos cu cat de apropiam de statia din spatele muntelui Kebnekaise. Primii 19 kilometrii aproape ca i-am facut zburand. Am terminat in 5 ore, am luat o pauza si apoi ne-am porinit spre urmatorul punct care era la doar 15 kilometri departare.

Imediat ce ne-am pornit spre urmatorul punct, s-a instalat ploaia. Nu doar pentru urmatoarele ore si pentru urmatoarele zile. Ca sa ajungem la urmatorul punct trebuia sa mergem pe langa poalele muntelui cu urcusuri si coborasuri. Ploaia si vantul ne ingreuna fiecare pas.
Conditiile meteo au transfortamt un hike dragut intr-un hike format din transpiratie, lacrimi si noroi. Noroc ca am fost destul de intelepti cat sa ne luam pelerine de ploaie, si oricum ne-am udat pana la piele. Cand am ajuns la urmatorul punct, Singi am reusit sa lasam ploaia in urma doar ca cei de la check-in sa ne spuna sa ne ancoram bine cortul ca vine furtuna.
Ma uitam la el, dar ma uitam in gol. In capul meu era intrebarea: care furtuna? aia din care tocmai am iesit?
Am pus cortul cat de bine am stiut, insa la puterea rafalelor de vand tot ne trezeam sa tinem de cort.

Ne-am pornit a doua zi de dimineata. Spre Sälka care a fost relativ lejer, apoi Tjäktja care nu se mai termina.
Am avut o urcare abrupta de la 0 la 1200m, Dar chiar si cu un genunghi dureros tot depaseam mult dintre participanti. Cu majoritatea cu care ne intalneam pe drum erau din grupa 4 sau 5, adica au inceput cu o zi sau doua inaintea noastra.

Ne-a luat prin surprindere si terenul pietros, facand din fiecare pas o decizie. Oricand puteai aluneca si stalci o glezna sau altceva. Considerand de cate ori am vazut elicopterul survoland deasupra nostra, credem ca au avut de evacuat destul de multe persoane.
Iar presupunerile noastre au fost confirmate cand pe la mijlocul curesi, cand am ajuns in Tjäktja am auzit o dicutie in care ziceau ca au avut mai mult de 40 de persoane care au trebuit sa fie evacuate cu elcopterul.

Am crezut ca greul a trecut cand am ajuns in Alesjaure. Stiam ca de acum urmeaza sa avem traseul drept sau sa coboram. Din Alesjaure pana in Kieron erau 18 kilometri si noi am presupus ca o sa ii ajungem aproape de ora 6 seara. Sa fie o zi mai lejera. Drumul a fost drept pentru cateva ore bune, apoi ne-a luat prin surprindere un deal, apoi am realizat ca trebuie sa ocolim un munte. Apoi de sus vedeam oraselul de corturi. Trebuia sa coboram tot ce urcasem. Abrupt, bineinteles. Am facut-o pe catelusiul schiop pana cand am ajuns.
Acolo am avut parte de o surpriza: clatite, ceai, cafea si un foc langa care sa te incalzesti.

De dardaitul in fiecare noapte nu v-am mai povestit. Se subintelege. Era frig, pe munte vedeai zapada, cortul nu era de iarna iar sacii de dormit erau buni la +5 grade. Nu ne-am asteptat sa scada atat de mult.

Un ultim hop a fost cand am trecut parcul natural Abisko. Numai 17 km. Parfum de primavara as fi zis. Mai ales ca aveam si vreme buna. A fost pntru prima data cand am reusit sa dau geaca jos in 3 zile. Se simtea mult, mult mai usor totul pe soare si un strat de imbracaminte mai putin. Genunghiul scartia tot mai mult, era nevoie de pauza la fiecare 30 de minute. Cu un ibupofen am facut sa creasca timpul pentru pauza. Cand am vazut indicatorul cu 5 kilometri nici ca ne-am mai oprit. Eram atat de aproape. ”105 km facut, ultimii 5. Inca 5 si gata” astea erau gandurile mele.

Am ajuns, am trecut linia de finish in aplauzele voluntarilor si celor care erau deja acolo. Aproape sa mi se rupa si o lacrima dintr-un colt de ochi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *